Adrian Rus a semnat cu Pisa și se va lupta la promovarea în Serie A în sezonul următor, alături de un alt internațional român, Marius Marin.
Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, fundașul va încasa 480.000 de euro anual în „Cizmă”, un venit semnificativ mai mare față de cel pe care îl primea în Ungaria, la MOL Fehervar.
Agentul lui Rus, Giovanni Becali, a confirmat pentru Fanatik transferul jucătorului în Serie B: „A semnat un contract pe o durată de 4 ani”, a anunțat impresarul, potrivit sursei citate.
Fundașul reprezintă, astfel, o afacere profitabilă pentru MOL Fehervar, clubul pe care l-a apărat în ultimii 3 ani. Maghiarii l-au achiziționat de la Akademia Puskas, în 2019, contra sumei de 250.000 de euro, iar acum îl vând în Italia pentru suma de 1 milion de euro.
Astfel, clubul a făcut un profit de 750.000 de euro cu transferul fotbalistului, care a evoluat pentru un singur sezon în elita fotbalului românesc, la Sepsi, în 2018-2019, sub formă de împrumut.
În această vară, internaționalul român s-a aflat și pe lista lui Gigi Becali, care a adus nu mai puțin de 3 fundași centrali la FCSB: Joyskim Dawa, Rachid Bouhenna și Joonas Tamm. Cu toate astea, finanțatorul vicecampioanei României s-a declarat neputinicios în fața forței financiare a maghiarilor.
„Ne-am gândit și la Adrian Rus, așa este, a crescut foarte mult. Cum să vorbești cu un om care are contract? Dacă a ajuns Ungaria să ia jucători de la noi, îți dai seama, până acum 10-15 ani sufla Ungaria în fața noastră la fotbal. Nu pot să iau din Ungaria, Ungaria ia de la noi. Au economie mai mare decât noi, mai numeroasă, spațiu (n.r. – râde ironic)… îți dai seama dacă s-a ajuns să ia Ungaria jucători de la noi?! Când cădeam cu o echipă ungurească, ne bucuram”, a declarat Becali, la PRO Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER